Pașii pierduți

e un roman magistral al literaturii hispano-americane și, după părerea unor critici, cel mai important din creația lui Alejo Carpentier, reprezentând o ilustrare perfectă a teoriei sale despre „realul miraculos”. Publicat în 1953, romanul a inaugurat perioada de plenitudine creatoare a scriitorului. Inspirată de experiențe personale, trăite de autor în Venezuela, călătoria protagonistului anonim - care îl poartă spre izvoarele fluviului Orinoco, în adâncul selvei, în căutarea unui instrument muzical primitiv care aparținuse unor triburi amerindiene - se transformă într-o întoarcere în timp, de-a lungul celor mai importante perioade din istoria Americii, până la origini, la epoca primelor forme și descoperiri ale limbajului articulat.

Carpentier îmbină desăvârșit în acest roman cele două dimensiuni ale existenței umane - spațiul și timpul -, pe care le consideră mereu ciclice. Dan Munteanu Colan