Dimov | Dan Gradinaru

Mi-am impartit cartea in doua, o prima parte despre viata poetului si o a doua parte despre creatia sa. Raman la convingerea ca operatiunea critica este mai substantiala daca se intereseaza si de viata autorului. Asa cum am repetat in alte ocazii, ideea lui Proust dupa care arta reprezinta actualizarea exclusiva a unui eu profund nu-i corecta, arta este chiar omul insusi, nu exista un eu profund si unul de suprafata, eul profund de care vorbea Proust se actualizeaza in gesturi, haine, miscarea corpului, adn, cuvinte etc si sub forma de poezii, sculpturi, muzica, pictura etc si asa trebuie intelese si vorbele lui Buffon: „Le style est l’homme meme”, adica omul este - repet - gesturile, cuvintele, hainele, adn-ul, creatiile poetice, artistice de orice fel, fiecare si toate impreuna irepetabile, de neintalnit la nimeni altcineva (sau, acelasi lucru explicat in alt fel: cu toate transfigurari ale arheului despre care a scris si Eminescu).

In acest sens poezia/ omul in forma de poezie va scapa totdeauna interpretarii definitive, desi e neindoielnic ca poezia poate fi imitata la modul serios sau parodic. Ce face asadar criticul decat sa incerce sa-l imite pe poet, oferind in locul acestuia explicatii mai mult ori mai putin plauzibile?